MARAMURESUL – PRINTRE PRIMELE 10 JUDETE IN CARE S-A SEMNAT ACORDUL DE PARTENERIAT
Sala de sedinte “Vasile Lucaciu” din Palatul Administrativ a gazduit vineri, 4 Mai 2018, evenimentul semnarii Acordului de parteneriat intre organizatiile patronale si asociatiile profesionale din judetul Maramures.
Evenimentul a inceput cu alocutiunea de bun venit rostita de presedintele Uniunii Nationale a Patronatului Roman (UNPR), domnul Ioan LUCIAN.
“Doresc sa multumesc atat Prefecturii Maramures pentru faptul ca a acceptat sa gazduiasca evenimentul organizat de UNPR, cat si reprezentantilor organizatiilor patronale si asociatiilor profesionale care au avut deschiderea fata de initiativa Uniunii Nationale a Patronatului Roman de a deveni semnatarii acestui Acord de parteneriat”, a subliniat domnul Ioan LUCIAN. “Saptamana trecuta Iasi-ul a fost al optulea judet in care s-a semnat Acordul de Parteneriat intre organizatiile patronale si asociatiile profesionale din judet, iar astazi, Maramuresul devine judetul cu numarul 9 in acest demers. Noi speram ca prin acest demers de coagulare patronala de jos in sus, organizatiile patronale si asociatiile profesionale sa se apropie, sa conlucreze asa incat sa constituie un partener puternic, o voce unitara macar pe cateva directii importante”, a adaugat presedintele UNPR.
Prefectul de Maramures, domnul Vasile MOLDOVAN a multumit Uniunii Nationale a Patronatului Roman ca s-a aplecat asupra mediului de afaceri din judetul Maramures: “Pentru noi, evenimentul acesta este un mare pas de coagulare intre mediul de afaceri din Maramures si institutiile statului: Prefectura, Consiliul Judetean, Primaria Baia Mare. Cred ca ceea ce faceti si ati initiat cu cateva luni in urma, a demonstrat ca v-ati aplecat spre problemele pe care le are Romania, spre viitorul copiilor nostri si sper ca impreuna sa lasam ceva in urma noastra de care sa nu ne fie rusine. Inca o data, va urez mult succes in tot ceea ce faceti, mai ales ca am inteles de la domnul presedinte Ioan LUCIAN ca suntem printre primele 10 judete in care s-a semnat acest protocol, ceea ce ne onoreaza si ne responsabilizeaza in acelasi timp. Urez mult succes, inca o data, in tot ceea ce faceti si sunteti bineveniti in Maramures.”
Prezenti de asemenea la eveniment, atat primarul municipiului Baia Mare, domnul Catalin CHERECHES, cat si presedintele Consiliului Judetean, domnul Gabriel Valer ZETEA, au salutat initiativa: “Va sunt alaturi in acest demers de coagulare a miscarii patronale si aveti sprijinul meu”, a subliniat presedintele Consiliului Judetean.
“Camera de Comert si Industrie Maramures, ca reprezentant al oamenilor de afaceri, va adera la acest parteneriat. Ne bucuram de acesta colaborare si speram sa avem mult succes”, a tinut sa precizeze reprezentantul CCI.
“Orice entitate economica si mai ales entitatile cu capital privat, nu pot sa functioneze fara ingineri. AGIR Romania prin sucursala Maramures, se implica in actiunile societatilor comerciale tehnologizate si supertehnologizate prin inginerii nostri, prin membrii nostri fara de care, probabil nu ar putea sa functioneze aceste institutii. Rodul muncii inginerilor se reflecta in buget, in activitatea sociala si nu in ultimul rand, in viata de zi cu zi.”, a subliniat in discursul sau presedintele AGIR, domnul Dinu Darabana, semnatar al Acordului.
Domnul Ovidiu Goga, initiatorul unei asociatii patronale care a pornit in mod consistent si vertiginos in existenta patronala a Maramuresului, reprezentantul UNPR in judetul Maramures, a mentionat ca “incercam sa contribuim, din perspectiva patronala, cu experienta pe care o avem la dezvoltarea acestui judet si la consolidarea capitalului romanesc zonal. Aceasta consolidare trebuie sa se faca prin cooperare pe domenii de activitate si daca reusim, cu sprijinul UNPR speram sa putem si exporta acest capital, adica firmele noastre sa intre in colaborari fructuoase, profitabile cu entitatile straine, ceea ce la ora actuala nu se intampla. Sper ca acest protocol sa capete contur din ce in ce mai relevant in urmatorii ani.”
“Am salutat cu deosebita bucurie aceasta initiativa si doresc sa felicit initiatorii pentru organizarea impecabila a evenimentului la care au aderat organizatii puternice din Maramures. Sunt convins ca este de bun augur, mai ales ca ne-am dorit de foarte multa vreme sa existe aceasta deschidere despre care s-a discutat si cu domnul presedinte Ioan LUCIAN cu ocazia vizitei delegatiei din China in Baia Mare”, a precizat domnul Ioan Stefan PASKUCZ, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania, sucursala Maramures.
“Vreau sa va multumesc ca v-ati indreptat atentia catre judetul nostru si, dupa cum ati spus ca este printre primele 10 judete in care se implementeaza acest parteneriat, e cu atat mai bine venit acest demers, cu atat mai mult cu cat judetul Maramures duce lipsa de investitii si chiar la nivel national este o problema cu capitalul autohton. Atat personal, cat si partidul din care fac parte, credem intr-o colaborare cat mai stransa intre organizatiile patronale si factorii politici si trebuie sa existe schimb de idei prin aceasta colaborare, pentru ca avem nevoie de expertiza a cat mai multor experti din domeniu,” a mentionat deputatul USR de Maramures, domnul Vlad DURUS, prezent in calitate de invitat.
Organizatiile care si-au dat acordul pentru semnarea parteneriatului au fost: Uniunea Nationala a Patronatului Roman (UNPR), Camera de Comert si Industrie Maramures, Asociatia Generala a Inginerilor din Romania (AGIR), Ordinul Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania, Filiala Maramures, Colegiul Farmacistilor din Romania, Filiala Maramures, Ordinul Arhitectilor din Romania, Sucursala Maramures.
La eveniment au participat, in calitate de observatori, reprezentanti ai institutiilor judetului Maramures, precum si jurnalisti.
